Atacul unui șacal în satul Oltenești
O femeie în vârstă de 41 de ani a fost transportată de urgenţă la Spitalul Municipal Huşi, luni dimineaţă, după ce a fost atacată şi muşcată de un şacal pe uliţa satului Olteneşti, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, în ajutorul femeii au intervenit mai mulţi localnici, iar la faţa locului a fost trimisă o ambulanţă SAJ de tip B2, cu asistent medical, din substaţia Huşi.
„Ambulanţa Vaslui a fost solicitată să intervină în localitatea Olteneşti în această dimineaţă pentru o pacientă în vârstă de 41 de ani, care a fost atacată de un şacal pe uliţa satului. În ajutorul femeii au intervenit câţiva cetăţeni din sat. Victima a fost găsită conştientă şi coerentă. Prezenta o plaga muşcată la nivelul antebraţului stâng şi câteva excoriaţii abdominale. După acordarea primului ajutor, victima a fost transportată în regim de urgenţă la Spitalul Municipal Huşi”, a transmis SAJ Vaslui.