Operațiunea de scufundare a barjelor pe Dunăre
Ultimele barje au fost scufundate pe Dunăre. Operațiunea s-a finalizat cu succes. A durat aproximativ 7 ore (12.30-19.22). Efectele operațiunii se vor resimți cel mai devreme mâine seara și în cursul zilei de luni, anunță, sâmbătă seară, Apele Române.
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a precizat că procedura s-a desfășurat în cele mai bune condiții de siguranță și a fost respectat cu strictețe amplasamentul stabilit de Apele Române.
„Pentru această operațiune, au fost folosite 4 împingătoare de mare putere, care au fost ajutate de ambarcațiunile AFDJ. Mulțumesc tuturor celor implicați, mai ales căpitanilor împingătoarelor pentru bună coordonare”, a transmis Scrioșteanu.
Două barje au fost amplasate la 500 de metri de intrarea în brațul Bala și alte două în amonte, oblic față de direcția curentului – pentru a forma două praguri artificiale menite să favorizeze redirecționarea unei părți din debit către Dunărea Veche, având ca scop limitarea scăderii nivelului apei în zona Centralei de la Cernavodă.