Percheziții împotriva unei rețele de traficanți srilankezi
Cercetările se fac într-un dosar deschis pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc care a avut ca urmare moartea victimei.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, cel puțin din luna iunie 2025 până în prezent, în București și județul Ilfov s-a cristalizat și a acționat o grupare de criminalitate organizată, formată din 12 membri, persoane de origine srilankeză, lucrători cu permise de muncă pe teritoriul României încă din anul 2024, în scopul obținerii de beneficii materiale din vânzarea sistematică de droguri de risc și de mare risc.
„Existența unei structuri organizatorice stabile, tipice unui grup infracțional organizat de tip colaborativ, a fost evidențiată treptat prin documentarea pe parcursul urmăririi penale a unor momente în care membrii grupului au realizat întâlniri pre-operative, au gestionat mai multe locuințe destinate punerii în vânzare de droguri de risc și de mare risc, au coordonat aprovizionarea, depozitarea și distribuția drogurilor, inclusiv în cadrul unor petreceri organizate pentru comunitatea din care fac parte și au planificat activități viitoare, inclusiv transporturi internaționale de droguri disimulate”, transmit procurorii.
Unul dintre membrii grupului, în noaptea de 29/30 iunie 2025, a organizat un eveniment privat cu peste 200 de participanți, între care și membri ai grupului infracțional din care face parte, în care au fost comercializate droguri de risc și mare risc. Atunci a murit un tânăr, decesul survenind prin stop cardio-respirator consecutiv acțiunii deprimante asupra sistemului nervos central a unui cocktail de substanțe de mare risc (cocaină, amfetamină, metamfetamină și derivat de tip ecstasy și ketamină).
„Pe parcursul administrării probatoriului, au fost indisponibilizate diferite cantități de substanțe interzise comercializate, în municipiul București, dar și în localități situate pe raza județului Ilfov, de către membrii grupului infracțional organizat, respectiv canabis, rezină de canabis, cocaină, comprimate ecstasy, metamfetamină”, arată DIICOT.
Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.