Peste 100 de vieți pierdute în inundații și alunecări de teren devastatoare în India, în iulie

2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Inundații devastatoare în India

Inundațiile și alunecările de teren cauzate de ploile musonice torențiale au dus la moartea a peste 100 de persoane în India de la începutul lunii iulie și au forțat mii de evacuări, potrivit unui bilanț publicat miercuri de autorități, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cel puțin 87 de persoane și-au pierdut viața în statul Assam, în nord-estul țării, una dintre cele mai grav afectate regiuni, potrivit șefului guvernului acestui stat, Himanta Biswa Sarma. Doar în regiunea Sivasagar, cel puțin 47 de persoane au murit și mai multe zone sunt în continuare inundate, a precizat el. Autoritățile din acest stat au lansat un apel către populație pentru a participa financiar la operațiunile de ajutor și la lucrările de reabilitare.

”Devastarea de aici este fără precedent în comparație cu ceea ce s-a întâmplat în aceste regiuni în trecut”, a scris marți Sarma pe X. În statul Kerala, sudul Indiei, prim-ministrul V.D. Satheesan a raportat marți cel puțin 15 morți și șapte persoane date dispărute după mai multe zile de ploi torențiale. Peste 10.000 de locuitori s-au adăpostit în circa 300 de adăposturi de urgență deschise pe teritoriul statului, în timp ce precipitațiile puternice provoacă în continuare alunecări de teren și viituri.

În teritoriul himalayan Jammu și Cașmir, lovit de circa 35 de episoade de ploi torențiale abundente, cel puțin 31 de persoane și-au pierdut viața, a relatat postul public de televiziune. Ploile musonice, care durează din iunie până în septembrie, reprezintă în Asia de Sud 70%-80% din precipitațiile anuale, esențiale pentru agricultură și activitatea industrială. În fiecare an, provoacă de asemenea decese și distrugeri, însă numărul inundațiilor și alunecărilor de teren devastatoare s-a accentuat în ultimii ani.

Potrivit oamenilor de știință, schimbările climatice sporesc frecvența și intensitatea acestor fenomene meteorologice extreme.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *