Bilanțul cutremurului din Japonia
Cel puţin 28 de persoane au murit în urma puternicului cutremur cu magnitudinea de 7,1 care a lovit marţi sud-vestul Japoniei, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de guvernul japonez.
„ Bilanţul se ridică în prezent la 28 de morţi, inclusiv persoanele ale căror decese fac încă obiectul unei anchete pentru a se stabili dacă au legătură cu seismul”, a declarat secretarul general al guvernului, Minoru Kihara, într-o conferinţe de presă.
Biroul de gestionare a dezastrelor din Kumamoto a înregistrat, de asemenea, şase persoane fără semne vitale şi alte cinci în stare critică. Administraţia prefecturii Kumamoto a declarat că majoritatea deceselor s-au înregistrat la fabrica de hârtie a companiei Nippon Paper Industries, care a suferit daune structurale majore, precum şi la centrul comercial al companiei Aeon, unde s-a produs o posibilă explozie de gaz.
În timp ce operaţiunile de salvare şi ajutor continuă, un oficial din Kumamoto a avertizat asupra riscului de insolaţie, având în vedere că temperaturile ar urma să atingă aproape 40 °C în weekend. Forţele de Apărare (SDF) – armata Japoniei – instalează aproximativ 300 de aparate de aer condiţionat în centrele de evacuare şi în alte locaţii cheie din jurul oraşului Kumamoto.