Peste 300.000 de români și-au consultat pensiile în prima jumătate a anului 2026 prin intermediul aplicației ASF, înregistrând o scădere față de 2025

2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Consultări ale pensiilor prin aplicația ASF

Aplicaţia „Află la ce fond de pensii eşti!”, găzduită pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a înregistrat 332.326 de solicitări unice în primul semestru al anului 2026, în scădere cu 4,36%, faţă de perioada similară a anului trecut.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii transmis AGERPRES, prin intermediul aplicaţiei, utilizatorii au putut identifica fondul de pensii administrat privat – Pilon II – la care sunt participanţi. Din perspectiva distribuţiei teritoriale, cea mai mare pondere a solicitărilor unice a fost înregistrată în Regiunea Sud, care a concentrat 16,50% din totalul accesărilor din primul semestru al anului 2026. La polul opus s-a situat Regiunea Vest, cu o pondere de 8,08% din totalul solicitărilor.

ASF precizează că datele rezultate din utilizarea aplicaţiei pot contribui la o mai bună adaptare a activităţilor de informare şi de educaţie financiară la nevoile diferitelor categorii de consumatori. Aplicaţia „Află la ce fond de pensii eşti!” permite identificarea fondului de pensii administrat privat pe baza unor informaţii personale introduse de utilizator. Instrumentul este disponibil gratuit pe site-ul ASF.

„Nivelul ridicat de utilizare confirmă nevoia consumatorilor de a avea acces rapid, simplu şi direct la informaţii privind apartenenţa la fondurile de pensii Pilon II şi indică o preocupare constantă pentru administrarea resurselor financiare destinate perioadei de pensionare”, precizează instituţia.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, care însumează peste zece milioane de participanţi.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *