Pete Hegseth va vizita Panama săptămâna viitoare

2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Vizita Secretarului Apărării în Panama

Secretarul apărării american Pete Hegseth se va deplasa săptămâna viitoare în Panama pentru încheierea exerciţiilor militare realizate de aproximativ 20 de ţări şi care sunt destinate să protejeze canalul de orice atac, conform unui anunţ făcut luni de guvernul panamez, transmite marţi AFP.

Aceasta va fi cea de-a doua vizită a lui Pete Hegseth în Panama. În 2025, el a vizitat ţara din America Centrală în timp ce preşedintele american Donald Trump ameninţa să preia din nou controlul asupra canalului Panama, acuzând China că vrea să controleze această rută comercială esenţială care leagă oceanele Atlantic şi Pacific.

Hegseth se va afla în Panama pe 13 august pentru a asista la încheierea manevrelor militare multinaţionale care au început săptămâna aceasta şi care se desfăşoară de peste 20 de ani în această ţară pentru a proteja canalul, a declarat presei ministrul securităţii panamez Frank Abrego, fără a oferi detalii.

Pe lângă SUA, la aceste exerciţii participă ţări precum Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Mexic, Olanda, Peru şi Regatul Unit.

Canalul „este o infrastructură strategică care leagă pieţele, susţine lanţurile de aprovizionare (…), siguranţa şi funcţionarea sa continuă fiind de o importanţă fundamentală pentru Panama, Statele Unite şi comunitatea internaţională”, a subliniat ambasadorul american în Panama, Kevin Marino Cabrera.

Manevrele includ antrenamente pe mare şi în zone de junglă din jurul canalului prin care tranzitează 5% din comerţul maritim mondial, precum şi exerciţii virtuale legate de securitate cibernetică şi planificare.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *