Scandalul preoților catolici și campania lui Trump
Doi episcopi catolici din Statele Unite au transmis scuze publice după ce au participat, alături de alți zece prelați, la o întâlnire în Biroul Oval în care s-au rugat pentru Donald Trump.
Aceștia susțin că evenimentul a fost transformat într-o unealtă de propagandă politică. Imaginile au fost publicate înainte de alegeri fără ca ei să-și dea acordul.
Imaginile video îi arată pe cei 12 reprezentanți ai clerului adunați în jurul biroului prezidențial, în timp ce Donald Trump stă cu capul plecat în timpul rugăciunii. Arhiepiscopul de Milwaukee, Jeffrey Grob, a declarat că nu a știut că întâlnirea era înregistrată și că momentul nu a reprezentat nicio formă de susținere pentru președinte, pentru politicile sau partidul acestuia. El a recunoscut că a primit avertismente din partea cetățenilor, apoi și-a cerut scuze. La rândul său, episcopul William Joensen din Des Moines a mărturisit că regretă implicarea, afirmând că a fost prea naiv și că întâlnirea a fost exploatată în scopuri politice.
Donald Trump a descris întâlnirea drept una „foarte plăcută” și a lăudat grupul de clerici. Întrebată despre lipsa acordului prelaților pentru publicarea imaginilor, Casa Albă nu a oferit un răspuns direct, ci a transmis că actuala administrație este una dintre cele mai prietenoase cu cetățenii catolici.