Propunerea lui Traian Băsescu pentru incidentele cu drone în România: Să discutăm cu ucrainenii pentru a evita jocurile cu dronele

2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Propunerea lui Traian Băsescu pentru gestionarea incidentelor cu drone

Fostul președinte Traian Băsescu spune că România trebuie să negocieze cu Ucraina ca să stopeze dronele care cad în țara noastră.

Ieri și astăzi două drone au fost doborâte de Armată, însă oficialii susțin că ele ar fi de proveniență rusească.

Băsescu a susținut că atacurile recente ale dronelor ucrainene au alimentat temerile privind aprovizionarea cu carburanți și evoluția prețurilor la pompă. Acesta a afirmat că există soluții pentru asigurarea alimentării cu combustibil, însă acestea trebuie însoțite de negocieri cu partea ucraineană.

Declarația vine în contextul îngrijorărilor privind carburanții. Tema a fost abordată în cadrul unei discuții în care a fost abordată tema avertismentelor privind posibile dificultăți în aprovizionarea cu carburanți și la creșterea prețurilor la pompă.

Întrebat despre soluțiile pe care le vede pentru depășirea situației, fostul șef al statului a declarat că dialogul cu Ucraina este esențial pentru protejarea intereselor României. „Trebuie negociat cu ucrainenii să fie foarte atenți, să nu se mai joace cu dronele când e vorba de interes românesc.”

Ministrul Apărării, Radu Miruță, susține că intervențiile Armatei Române împotriva dronelor care au pătruns în spațiul aerian național demonstrează eficiența măsurilor adoptate în ultimele luni și respinge criticile apărute în spațiul public privind modul de acțiune al militarilor.

Oficialul afirmă într-o postare pe platforma Facebook că securitatea populației rămâne principala prioritate și că România continuă să își consolideze capacitățile de apărare antiaeriană și antidronă.

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Radu Miruță a transmis că succesul intervențiilor recente confirmă capacitatea Armatei Române de a răspunde amenințărilor aeriene. „România a demonstrat un lucru simplu: își apără teritoriul și reacționează ferm”, a scris ministrul, adăugând că „granițele, spațiul aerian și suveranitatea României nu sunt negociabile”.

Acesta a subliniat că NATO funcționează, iar Armata Română își îndeplinește misiunile cu mijloacele disponibile, în timp ce investițiile în modernizarea apărării vor continua.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *