Putea fi prevenită criza de la Cernavodă? Radu Miruță afirmă că soluția era deja cunoscută: „Trebuia să ne pregătim din timp pentru vremurile grele”

Moderator NC
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Criza de la Cernavodă: Oportunități pierdute

Ministrul interimar al Apărării și Transporturilor, Radu Miruță (USR), fost ministru al Energiei, susține că actuala criză provocată de scăderea debitului Dunării putea fi atenuată dacă un proiect privind dragarea Brațului Bala nu ar fi rămas blocat ani la rând în Ministerul Transporturilor.

Potrivit acestuia, autoritățile cunoșteau de mult timp riscurile pentru Centrala Nucleară Cernavodă, unde nivelul apei din Dunăre se apropie de pragul minim necesar pentru funcționarea în siguranță a reactoarelor.

Radu Miruță a explicat că prizele de absorbție a apei pentru răcirea reactorului sunt foarte aproape de a ieși la suprafață, având un nivel de 2,05 metri, iar la 1,95 metri centrala ar intra în procesul de a fi oprită pentru siguranță. „La centrala de la Cernavodă, care are nevoie de răcire pentru a putea funcţiona reactorul, prizele de absorbţie a apei care să fie pompată spre răcirea mai au foarte puţin, vreo 10 cm şi ajung la suprafaţă. Adică sunt mai sus decât nivelul minim al apei. Acum sunt la 2,05 m, pe la 1,95 m centrala intră în procesul de a fi oprit pentru siguranţă”, a declarat Radu Miruță, duminică seară, la Euronews România.

Fostul ministru al Energiei afirmă că exista o soluție tehnică pentru reducerea riscului, însă aceasta nu a fost pusă în aplicare. „O vorbă românească spune că trebuie să-ţi faci iarna car şi vara sanie. Asta înseamnă să ai un proiect care să dragheze tot braţul Bala, care să ridice cota de fund pentru a direcţiona mai multă apă spre Cernavodă. Ce să vedeţi? Acel proiect este înfundat, blocat în sertare la Ministerul Transporturilor de vreo trei ani şi jumătate”, afirmă Miruță.

Întrebat cine este responsabil pentru blocarea proiectului, ministrul a precizat că nu a verificat acest aspect. „Eu pot să văd că nu s-a întâmplat nimic cu el (…) Nepăsare, incoerenţă guvernamentală şi un pic de inconştienţă”, a declarat Radu Miruță.

Ministrul interimar susține că necesitatea modificării distribuției debitului Dunării era cunoscută inclusiv în perspectiva construirii reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. „Pentru proiectul reactoarelor 3 şi 4, în viitor, la Cernavodă, este o precondiţie subliniată că nu se pot realiza până când nu se modifică procentul volumului de apă între Braţul Bala şi Dunărea Veche. Deci se ştiau lucrurile astea! De ce n-a fost considerată o prioritate? De ce nu s-au alocat bani? De ce nu s-a deblocat proiectul din Ministerul Transporturilor, nu ştiu. Eu pot doar să vă spun că aproape de când am ajuns acolo sunt în situaţia să tot strâng cioburi sparte de cei care au avut alte priorităţi. Şi nu-i problemă că le strângem şi pe astea, dar pe oamenii interesează ce facem noi. Acest grup de lucru spune trebuie să creştem, prin ce metodă rapidă putem, nivelul de apă de la Cernavodă”, a declarat ministrul USR.

Potrivit acestuia, în actualul context prioritatea este identificarea unor soluții care pot fi aplicate imediat. „În situaţia în care s-a ajuns trebuie văzut ce se poate face instant”, a afirmat Miruță.

Autoritățile încearcă să crească debitul Dunării în zona Cernavodă printr-un pachet de măsuri care include detonarea controlată a unei formațiuni stâncoase pentru redirecționarea unei părți din debitul Brațului Bala către Dunărea Veche, precum și lucrări de dragaj pe Dunărea Veche. Operațiunile coordonate de autorități urmează să fie reluate luni dimineață.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *