Descinderi în Timiș, și Vâlcea, într-un caz de înșelăciune
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au făcut, marți dimineață, percheziții în județele Vâlcea și Timiș, într-un caz de spălare a banilor.
Trei bărbați sunt acuzați că au primit și transferat, prin conturi bancare deschise în România și Germania, 1,5 milioane de lei, știind că banii provin din înșelăciuni comise în străinătate. Unul dintre bărbații vizați a fost identificat și dus la audieri.
Poliția Română informează că în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de spălarea banilor, în dimineața de 21 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, dintre care două în județul Vâlcea și două în Timiș.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2022, trei bărbați, cu vârste de 28, 36 și 52 de ani, din județele Vâlcea și Timiș, ar fi primit și transferat, prin conturi bancare deschise în România și Germania, suma totală de aproximativ 1.500.000 de lei, cunoscând că banii provin din infracțiuni de înșelăciune comise în străinătate.
Potrivit aceleași surse, în urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, dispozitive electronice, documente privind deschiderea unor conturi bancare, precum și aproximativ 10.000 de euro.
„În cadrul activităților desfășurate, unul dintre bărbații vizați în cauză a fost identificat și condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor, celelalte activități dispuse în cauză fiind în desfășurare”, arată aceeași sursă.
Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale, identificării tuturor persoanelor implicate și dispunerii măsurilor legale care se impun.
La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Poliției Orașului Băile Govora din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, precum și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.