Robert Cazanciuc (PSD): Aștept cu optimism ca luna iulie să ne aducă o configurație politică stabilă și un guvern eficient

Moderator NEWSCOM
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Robert Cazanciuc (PSD) despre blocajul politic

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a vorbit marți, la Parlament, despre blocajul politic privind desemnarea unui premier pentru a forma un nou Executiv.

El a afirmat că există șanse ca în a doua parte a lunii iulie să fie desemnat un premier și să fie învestit un nou Guvern, exprimându-și speranța că negocierile politice din perioada următoare vor conduce la o majoritate parlamentară.

Cazanciuc a menționat că parlamentarii PSD vor fi prezenți, indiferent de vacanță, pentru a participa la voturi. El a mai precizat că, deși în perioada vacanței parlamentare pot fi convocate sesiuni extraordinare pentru adoptarea unor acte urgente, învestirea unui guvern necesită prezența fizică a parlamentarilor.

Senatorul PSD a fost întrebat și despre scenariul organizării de alegeri anticipate, însă a subliniat că un astfel de demers este dificil de pus în practică. „Teoretic sunt anticipatele o soluție. Sunt prevăzute de Constituție. Sunt, practic, greu de organizat, greu de realizat. În ciuda declarațiilor politice, cred că anticipatele nu ar face bine. (…) Eu cred că, până la urmă, o să primeze responsabilitatea și sper în cursul lunii iulie să avem o formulă politică și un guvern funcțional, în așa fel încât, dacă mai sunt lucruri de decis până la finalul lunii august, să ne putem decide cu un guvern cu puteri depline”, a explicat Cazanciuc.

Întrebat de declarațiile liderului UDMR, Kelemen Hunor, privind posibilitatea „micii coaliții PSD-PNL-UDMR”, Cazanciuc a reiterat că social-democrații au propria propunere pentru funcția de prim-ministru. „PSD are o propunere de premier, în persoana domnului Grindeanu, președintele partidului. De aici încolo, președintele României are rolul de a-și asuma desemnarea unui premier care să poată avea o majoritate”, a declarat social-democratul.

El a adăugat că, din calculele formațiunii, un guvern minoritar al PSD ar putea obține voturile necesare în Parlament cu sprijinul PNL și UDMR. „Din calculele făcute, un guvern minoritar PSD, cu voturile de la UDMR și de la PNL, ar putea să treacă fără niciun fel de probleme. Cred că aceasta ar fi, până la urmă, atitudinea responsabilă”, a conchis Robert Cazanciuc.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *