Modificări în regulile de apărare civilă ale Rosgvardia
Garda Națională a Rusiei (Rosgvardia) a inclus pentru prima dată în regulile sale de apărare civilă măsuri de protecție împotriva amenințărilor în condiţii de mobilizare și în stare de război, informează Rador Radio România.
Potrivit RBC-Ucraina, informații în acest sens au fost dezvăluite, luni, de Centrul pentru Combaterea Dezinformării din cadrul Consiliului Național pentru Securitate și Apărare al Ucrainei. Regulile actualizate de apărare civilă ale Rosgvardia conțin pentru prima dată prevederi privind protecția împotriva „amenințărilor în timpul mobilizării, al stării de război și pe timp de război”. Potrivit Centrului pentru Combaterea Dezinformării, aceste modificări indică faptul că aparatul de forță al Kremlinului se pregătește din timp să reprime eventuale proteste în masă după anunțarea unei noi mobilizări.
Instituția subliniază că, în pofida încercărilor autorităților ruse de a ascunde amploarea problemelor de pe front, modificările sistematice ale legislației și amenajarea unor noi poligoane militare indică pregătiri pentru un nou val de mobilizare. Amintim că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat recent că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, creează deja condițiile necesare pentru extinderea mobilizării în Rusia.
Potrivit acestuia, Kremlinul intenționează, de asemenea, să atragă forțe suplimentare din Coreea de Nord. Șeful statului ucrainean a precizat că Moscova speră să obțină încă aproximativ 30.000 de militari nord-coreeni. În acest scop, în regiunea Voronej au loc încă din luna iunie pregătiri pentru primirea soldaţilor respectivi.
Zelenski a mai afirmat că serviciile de informații ucrainene dețin date potrivit cărora Kremlinul pregătește o nouă etapă a mobilizării, care ar putea începe chiar în următoarele luni. Potrivit președintelui ucrainean, viitorul val de încorporări în armata rusă ar putea fi unul de amploare, Putin având intenţia de a mobiliza până la 500.000 de persoane.