Seism de 6,1 grade în apropierea metropolei Tokyo

Moderator NC
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Seism în apropierea Tokyo

Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs vineri în apropierea coastelor regiunii japoneze Kanto, care include capitala Tokyo, însă nu a condus la emiterea unei alerte de tsunami, informează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Cutremurul, înregistrat la ora locală 19:39 (22:39 GMT), s-a produs în larg, la est de regiunea Kanto, la o adâncime de 10 kilometri, a indicat Agenţia japoneză de meteorologie pe site-ul său web.

Nu au fost semnalate pagube imediate în urma cutremurului. Autorităţile nu au declanşat alerta de tsunami, însă au avertizat că seismul ar putea provoca uşoare variaţii ale nivelului mării de-a lungul coastelor.

Japonia este situată pe aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, una dintre cele mai active zone seismice din lume, fiind afectată de cutremure cu o frecvenţă relativ mare, motiv pentru care infrastructurile sale sunt special proiectate pentru a rezista la acestea.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *