Sfârșitul plimbărilor răcoroase printre rafturi! Ce decizii au luat marile magazine din România referitor la sistemele de climatizare

Moderator NC
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Decizii ale marilor magazine din România privind climatizarea

Marile lanțuri de magazine din România au început să ia măsuri concrete pentru a consuma mai puțină energie electrică.

Companiile din cadrul Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) au anunțat un plan prin care vor să ajute la protejarea sistemului energetic național, oferindu-le în același timp clienților aceleași condiții bune de cumpărături ca până acum.

Printre primele măsuri adoptate se numără limitarea consumului de aer condiționat și oprirea iluminatului publicitar pe timpul nopții. Reprezentanții AMRCR precizează că marile rețele comerciale folosesc deja soluții care permit reducerea consumului, precum iluminatul cu tehnologie LED și sistemele de reglare automată a intensității luminii în funcție de nivelul de lumină naturală. De asemenea, magazinele utilizează senzori de temperatură pentru gestionarea mai eficientă a instalațiilor de climatizare, astfel încât consumul de energie să fie optimizat fără a afecta condițiile oferite clienților.

O altă măsură vizează instalațiile de frig alimentar. Retailerii au început montarea ușilor la vitrinele frigorifice și la echipamentele de refrigerare, pentru a limita pierderile de energie și a crește eficiența sistemelor. În spațiile administrative și în zonele de tip back-office sunt instalați senzori de prezență, care permit reducerea consumului de electricitate atunci când încăperile nu sunt utilizate. Totodată, unele companii au investit în panouri fotovoltaice pentru producerea energiei necesare propriului consum.

„Membrii AMRCR conștientizează responsabilitatea pe care o au față de comunitățile în care își desfășoară activitatea. Prin aceste măsuri voluntare, ne propunem să contribuim activ la reducerea presiunii pe sistemul energetic național, asigurând în același timp continuitatea fluxului comercial, în condiții de deplină siguranță și confort pentru consumatori”, au transmis reprezentanții organizației, în comunicatul de presă.

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți că Guvernul va adopta în zilele următoare o hotărâre care permite limitarea temporară a consumului de energie al marilor companii, dacă măsurile voluntare nu vor fi suficiente pentru menținerea echilibrului în Sistemul Energetic Național. „Mulțumesc tuturor cetățenilor și companiilor care răspund apelului de a reduce consumul de energie în aceste zile. Fiecare măsură de economisire contribuie la diminuarea presiunii asupra sistemului energetic. În zilele următoare vom adopta o hotărâre de guvern care pune în aplicare mecanismul prevăzut de lege pentru situațiile în care reducerea voluntară a consumului nu este suficientă pentru acoperirea necesarului de energie în orele de vârf. Marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte cu privire la limitarea temporară a consumului, în funcție de specificul activității și de posibilitățile Sistemului Energetic Național. Este un mecanism de rezervă, pe care îl pregătim pentru a fi folosit doar dacă situația o va impune”, a transmis Ilie Bolojan.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *