Schimbări în percepția publică asupra liderilor ucraineni
Un nou sondaj realizat în Ucraina indică schimbări importante în percepția publică asupra principalilor lideri politici și militari ai țării.
Mihailo Fedorov înregistrează cea mai spectaculoasă creștere de încredere după demiterea sa din funcția de ministru al Apărării, depășindu-l pe președintele Volodimir Zelenski, în timp ce clasamentul este condus în continuare de fostul comandant al armatei, Valerii Zalujnîi.
Cel mai recent sondaj publicat de Rating Group pe 22 iulie arată că indicele de încredere al lui Mihailo Fedorov a crescut de la 35% la 65% într-o singură săptămână, ceea ce îl plasează peste președintele Volodimir Zelenski. Cercetarea sociologică a fost realizată în perioada 20-21 iulie și este citată de Kyiv Post. Fedorov, considerat de mulți drept unul dintre cei mai eficienți membri ai Guvernului, a fost demis din funcția de ministru al Apărării în urma remanierii guvernamentale din 16 iulie. După această decizie, mii de persoane au ieșit zilnic în stradă, în mai multe orașe din Ucraina, pentru a protesta față de înlăturarea sa. Sondajul arată că 72% dintre respondenți nu au fost de acord cu demiterea lui Fedorov, în timp ce 5% au susținut măsura, iar 17% au declarat că sunt indiferenți.
Clasamentul încrederii este condus de fostul comandant al armatei, Valerii Zalujnîi, în prezent ambasador al Ucrainei în Marea Britanie, cu un scor de 70%. Pe locul al doilea se află Mihailo Fedorov, cu 65%, urmat de Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare, care are un indice de încredere de 62%. Președintele Volodimir Zelenski ocupă poziția a patra, cu 59%, fiind urmat de campionul mondial la box Oleksandr Usik, apreciat de 54% dintre respondenți. Fostul președinte Petro Poroșenko înregistrează un indice de încredere de 21%. În același timp, fostul comandant-șef Oleksandr Sîrski a suferit cea mai mare scădere din ultima săptămână, coborând de la 39% la 23%. Sondajul mai indică o reducere cu 9 puncte procentuale a nivelului de încredere în Zalujnîi, în timp ce popularitatea lui Zelenski a rămas stabilă.
În ultima săptămână, mii de protestatari au cerut demiterea lui Oleksandr Sîrski, pe fondul conflictului acestuia cu Mihailo Fedorov. În seara zilei de 21 iulie, președintele Volodimir Zelenski a decis înlocuirea lui Sîrski cu Mihailo Drapatîi. Potrivit sondajului, 55% dintre respondenți au susținut demiterea lui Sîrski, 15% s-au declarat împotrivă, iar 19% au spus că sunt indiferenți.
Dacă în Ucraina ar avea loc alegeri prezidențiale, 22,3% dintre respondenți spun că l-ar vota pe Volodimir Zelenski în primul tur. Valerii Zalujnîi ar obține 14,9% din voturi, iar Mihailo Fedorov 13,4%. Kirilo Budanov este creditat cu 7,2%, Oleksandr Usik cu 5,9%, iar Petro Poroșenko cu 4,6%. Sondajul nu oferă date privind un posibil tur al doilea. Potrivit altor cercetări sociologice realizate anterior, atât Valerii Zalujnîi, cât și Kirilo Budanov l-ar învinge pe Volodimir Zelenski într-un tur doi al alegerilor prezidențiale. Există însă și sondaje care indică faptul că actualul președinte ar câștiga confruntarea finală.