Rezultatul meciului Soranei Cîrstea
Sorana Cîrstea a avut un meci dificil la turneul de la Hong Kong, care ar putea să fie și ultimul din carieră. După mai bine de trei ore, românca a învins-o pe Maria Timofeeva, scor 7-6 (6), 1-6, 7-5.
La final a spus că „mi-am făcut planificarea, știam de la început că vreau să rămân aici.” Ea a apreciat jocul adversarei, afirmând: „Vreau să o felicit pe Maria, a jucat uimitor. Cred că ea a fost mai bună astăzi, dar eu am reușit să găsesc resursele să mă agăț. De multe ori, totul se reduce la luptă. Mă bucur că am reușit asta în fața voastră. Am simțit că meciul a avut multe momente importante, critice. În ultimul game am știut că trebuie să caut să am controlul. Sunt foarte fericită, a fost un meci foarte bun.”
Anul trecut am venit pentru prima dată în Hong Kong și îmi place să revin aici. Când mi-am făcut planificarea, știam de la început că vreau să rămân aici. Este un adevărat privilegiu pentru mine să joc aici”, a spus după meci Sorana Cîrstea.
În „optimi”, o va întâlni pe Mary Stoiana (23 de ani, 114 WTA), o jucătoare cu origini românești. Aceasta a avansat în competiție după ce a trecut cu 6-2, 6-3 de Venus Williams (46 de ani, 597 WTA).
În 2026, Stoiana a ajuns în două semifinale WTA 125, la Ilkley și la Midland. Ea a jucat, în premieră, pe tabloul principal al unui Grand Slam, fiind prezentă la US Open, după ce a trecut de 3 tururi de calificare.