Tabăra Veștea se bazează pe sprijinul a circa 25 de aleși PNL. Ce strategii se conturează pentru votul de învestire

Moderator NEWSCOM
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Tensiuni în PNL după numirea lui Veștea

Numirea a provocat deja tensiuni în PNL. Ilie Bolojan a transmis că nici el, nici conducerea partidului nu au fost informați înaintea desemnării și a acuzat o „încercare de rupere a PNL”.

Tabăra Veștea se bazează pe votul a aproximativ 25 de parlamentari PNL. Aceste voturi ar fi esențiale în ecuația unei majorități, în condițiile în care pentru învestirea Guvernului sunt necesare 233 de voturi.

Într-un scenariu în care PSD, UDMR și grupul minorităților naționale ar susține formula Veștea, calculul pornește de la aproximativ 176 de voturi: PSD – 128, UDMR – 31, minorități – 17. Dacă la acestea se adaugă cei circa 25 de parlamentari pe care mizează tabăra Veștea, totalul ar ajunge la aproximativ 201 voturi.

Asta înseamnă că, și în acest scenariu, ar mai fi nevoie de încă aproximativ 32 de voturi pentru atingerea pragului de 233 necesar învestirii Guvernului.

Surse politice susțin că negocierile vizează atragerea unor parlamentari din zona neafiliaților sau din alte grupuri, dar și a altor parlamentari PNL ce în acest moment așteptă să vadă cum evoluează situația.

În Parlamentul României, care are un total de 464 de aleși, configurația este următoarea: PSD – 127, AUR – 90, PNL – 76, USR – 59, UDMR – 31, grupul minorităților naționale – 17, SOS România – 15, Uniți pentru România – 15, PACE – Întâi România – 11, iar 23 de parlamentari sunt neafiliați.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *