TAROM – Radu Miruță avertizează asupra retragerii ajutoarelor de stat de către Comisia Europeană

5 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Avertismentul lui Radu Miruță privind TAROM

TAROM riscă să rămână fără ajutorul de stat girat de Comisia Europeană. E avertismentul lansat de Radu Miruță, șef interimar al Transporturilor. Miruță spune că deocamdată planul de restructurare de la TAROM nu a fost implementat corespunzător.

Miruță a explicat că fostul director al TAROM a fost destituit de Consiliul de Administrație pentru neîndeplinirea atribuțiilor. „Consiliul de Administrație a constatat – și vă pot prezenta documentul negru pe alb – mi-a comunicat că directorul TAROM nu și-a făcut treaba. Motiv pentru care nu și-a dat demisia, ci a fost destituit. Asta este sancțiunea apreciată de Consiliul de Administrație”, a declarat Radu Miruță. Directorul anterior a avut o carieră similară la Romaero, unde a plecat în urma unor controale. Miruță a adăugat că fostul director a fost numit de Partidul Social Democrat, iar problemele de management s-au acumulat în timpul mandatului său.

TAROM este o companie esențială pentru statul român, iar Miruță a subliniat că Ministerul Transporturilor trebuie să găsească soluții pentru a asigura funcționarea acesteia. „TAROM nu trebuie să moară. TAROM nu trebuie să se închidă. TAROM trebuie să funcționeze în măsura în care statul român, ca acționar, identifică soluții ca acest pacient foarte bolnav să se ridice de pe patul de spital unde este”, a afirmat el.

Ministrul interimar a specificat că, dacă planul de restructurare nu este finalizat până la sfârșitul anului, Comisia Europeană va retrage ajutoarele de stat. „Astăzi suntem în situația în care, după un plan de restructurare care nu a fost gestionat corespunzător… dacă la finalul lunii decembrie 2026, adică peste câteva luni, TAROM nu reușește să demonstreze viabilitate, Comisia Europeană trage înapoi ajutorul de stat dat Guvernului României pentru TAROM”, a avertizat Miruță.

Miruță a propus ca, până la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie, să se elaboreze un draft revizuit al planului de restructurare și să fie prezentat Comisiei Europene pentru feedback. „Consider că este decent, cinstit, onest și de ajutor pentru TAROM să informăm Comisia că cei care au fost în conducere și și-au asumat asta nu mai sunt astăzi la conducere”, a mai transmis Radu Miruță.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *