Tensiuni în relațiile transatlantice: Noul lider britanic Burnham ignoră avertismentul Casei Albe și avansează cu o numire controversată

3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Tensiuni în relațiile transatlantice

Administraţia preşedintelui american Donald Trump este nemulţumită de numirea lui Ed Miliband ca ministru de externe în guvernul noului premier laburist britanic Andy Burnham, potrivit unor surse de la Casa Albă citate de ziarul britanic The Telegraph, preluat marţi de agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Casa Albă, nemulțumită de numirea lui Ed Miliband. Conform acestor surse, noul şef al diplomaţiei britanice va deveni „un punct de fricţiune” în aşa-numita „relaţie specială” a Regatului Unit cu SUA, mai ales din cauza poziţiilor lui Miliband privind clima şi tranziţia energetică, el fiind un susţinător declarat al energiilor regenerabile.

Potrivit The Telegraph, administraţia preşedintelui american Donald Trump îl avertizase deja pe Burnham în zilele premergătoare învestirii sale că numirea lui Miliband ar fi problematică. Pe lângă dezacordurile privind energia, Washingtonul îşi aminteşte de Miliband ca fiind unul dintre membrii cabinetului anterior al premierului Keir Starmer care s-au opus cel mai vehement utilizării bazelor britanice de către Forţele Aeriene americane în războiul împotriva Iranului.

„O mare ofensă adusă relaţiei speciale” americano-britanice. The Telegraph a vorbit şi cu Steve Bannon, fost consilier al lui Donald Trump şi ideolog al mişcării MAGA, care nu s-a ferit de cuvinte grele şi a descris numirea „auto-identificatului socialist Ed Miliband o mare ofensă adusă relaţiei speciale” americano-britanice.

Bannon a confirmat că Burnham a fost avertizat de Casa Albă să nu-l numească pe Miliband ministru de externe, dar noului premier britanic „nu i-a păsat şi l-a numit oricum”. Imediat după învestirea noului său guvern, Burnham i-a telefonat lui Donald Trump, în prima sa convorbire oficială cu un lider străin după numire.

Andy Burnham a discutat deja cu Donald Trump. Declaraţia oficială ulterioară discuţiei sugerează că aceasta s-a desfăşurat pe un ton cordial şi noul premier britanic a subliniat angajamentul pentru apărare şi securitate drept una dintre priorităţile sale, un mesaj de natură să-l liniştească pe Trump, care îi critică sistematic pe europeni pentru că, în viziunea sa, aceştia şi-ar neglija apărarea şi ar lăsa-o pe seama Statelor Unite.

Totuşi, în primul său mesaj după ce s-a anunţat că va conduce diplomaţia britanică, Miliband a enunţat o serie de preocupări ale sale foarte diferite de cele ale administraţiei Trump. „Vom colabora cu ceilalţi pentru a aborda criza climatică, a consolida alianţele pentru dezvoltare internaţională şi a reforma instituţiile internaţionale, astfel încât acestea să lucreze pentru toate ţările, inclusiv pentru oamenii cei mai săraci din lume”, a spus noul ministru de externe britanic.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *