Tragedie pe DN6 în Caraș-Severin: Un șofer bulgar și-a pierdut viața în urma unei coliziuni cu două camioane

Moderator NC
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Accident tragic pe DN6

Un cetățean bulgar în vârstă de 68 de ani a murit, duminică după-amiază, într-un accident rutier produs pe drumul național DN 6, la kilometrul 436, în afara localității Slatina Timiș.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, accidentul a avut loc după ce autoturismul condus de bărbat a intrat în coliziune cu două TIR-uri. În timp ce circula din direcția Orșova către Caransebeș, conducătorul auto a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, acroșând frontal un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 38 de ani din județul Mehedinți, fiind proiectat într-un alt ansamblu de vehicule și, ulterior, în afara părții carosabile.

În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că nu se aflau sub influența alcoolului. Polițiștii au deschis dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *