Tragedie rutieră în Marea Britanie
Mai multe persoane au murit în urma unei coliziuni în apropiere de Middlesbrough, în nord-estul Angliei, între o maşină de poliţie şi un autoturism, au anunţat sâmbătă forţele de poliţie locale, conform Reuters şi dpa.
Poliţia din Cleveland a declarat că incidentul a avut loc în jurul orei locale 03:39 (02:39 GMT) pe un drum principal din apropierea zonei South Bank, la est de Middlesbrough.
„Din păcate, coliziunea a dus la mai multe decese”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
„Acţionăm pentru a identifica victimele şi a contacta familiile acestora”, a adăugat poliţia.