Turcia solicită Rusiei și Ucrainei o pauză în atacurile asupra vaselor comerciale din Marea Neagră

Moderator NC
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Cererea Turciei pentru un moratoriu asupra atacurilor

Turcia a cerut Rusiei şi Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe Hakan Fidan, transmite AFP.

Ca răspuns la intensificarea atacurilor, Turcia „a solicitat instituirea unui mecanism pentru declararea unui moratoriu”, a afirmat Hakan Fidan în cadrul unui interviu în direct acordat agenţiei oficiale de ştiri Anadolu.

„Conflictul s-a extins în întreaga zonă a Mării Negre. Iniţial, ţintele erau porturile şi navele militare. Acum, sunt atacate fără discriminare toate navele comerciale”, a deplâns situaţia ministrul, menţionând că „navele deţinute de turci sau care arborează pavilionul Turciei sunt, de asemenea, lovite”.

Ankara, care întreţine relaţii strânse atât cu Moscova, cât şi cu Kievul, condamnase deja marţi atacurile cu drone care au avut loc cu o zi înainte în Marea Neagră împotriva a două nave aparţinând unor companii de transport maritim turceşti, soldate cu rănirea unor membri ai echipajului.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *