Un jucător de fotbal din naționala mondială a fost depistat pozitiv la cocaină

2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Un jucător de fotbal din naționala mondială a fost depistat pozitiv la cocaină

Atacantul Cristian Volpato, care a participat la Cupa Mondială 2026 cu selecţionata Australiei, a fost testat pozitiv la cocaină în timpul unor verificări ale poliţiei australiene pe drumurile publice.

Incidentul a avut loc vineri, în Sydney, când Volpato a fost oprit pentru depăşirea limitei de viteză.

Fotbalistul a fost prins conducând un BMW cu viteza de 109 km/h într-o zonă în care limita de viteză era de 60 km/h, la Anzac Bridge. Poliția din New South Wales a precizat că bărbatul de 22 de ani a fost oprit pentru depăşirea de două ori a vitezei legale şi a fost supus unui test pentru consumul de substanţe interzise. Ca urmare, i-a fost înmânată o notificare de încălcare a limitei de viteză, iar permisul său i-a fost suspendat pentru o perioadă de şase luni. Poliţia continuă cercetările.

Organismul care conduce fotbalul australian a precizat că are cunoştinţă de acuzaţiile aduse unuia dintre fotbaliştii săi. ”Suntem în contact cu jucătorul şi continuăm să monitorizăm această chestiune şi să-l sprijinim pe durata acestui proces”, a spus purtătorul de cuvânt al federaţiei australiene.

Sindicatul jucătorilor din Australia, Professional Footballers Australia (PFA), a menţionat într-o declaraţie: ”PFA are cunoştinţă de relatările legate de Cristian Volpato şi se va asigura că acesta este sprijinit”.

Volpato joacă în Seria A pentru echipa italiană Sassuolo şi a reprezentat Italia la juniori înainte de a-şi schimba naţionalitatea sportivă în favoarea Australiei, înaintea Cupei Mondiale din America de Nord din acest an, unde a evoluat în trei meciuri.

Deocamdată, reprezentanţii jucătorului australian şi ai clubului italian Sassuolo nu au oferit reacţii în această chestiune.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *