Un român și-a pierdut permisul după o aventură cu ATV-ul în Thassos, fiind sancționat de autoritățile elene

2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Incident pe insula Thassos

Un concediu pe insula Thassos s-a încheiat cu o pagubă considerabilă pentru un român. Acesta a fost sancționat de autoritățile elene cu o amendă de 350 de euro și suspendarea permisului de conducere, după ce a fost surprins pe un ATV fără să poarte cască de protecție.

Conducătorul auto și-a exprimat nemulțumirea pe o rețea de socializare, acuzând severitatea măsurii în raport cu venitul minim din Grecia. „O amendă corectă de 350€ pentru că nu am avut casca pe ATV plus reținerea permisului de conducere !!! Vi se pare normal??? Am multe de spus, dar mă abțin. Salariul minim pe economie este de 920€ în Grecia. La o asemenea amendă îți vine să nu mai ai ce căuta în Grecia !!! Dacă doriți vă invităm la Nesimțiți !!!”, a scris bărbatul într-o postare pe grupul de Facebook.

Reacțiile comunității online nu au fost de partea sa. Ceilalți membri ai grupului i-au atras atenția că respectarea legislației rutiere este obligatorie și că amenzile drastice au tocmai rolul de a preveni astfel de abateri.

Legislația rutieră elenă a fost înăsprită semnificativ, autoritățile desfășurând în prezent campania „Toleranță zero pentru nepurtarea căștii”. Sancțiunile prevăd penalități de 350 de euro atât pentru conducători, cât și pentru pasageri, alături de reținerea permisului pentru o perioadă de 30 de zile, măsură aplicată și în zonele de vacanță.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *