Uraganul Lala devastează Hawaii: peste 180.000 de oameni fără curent electric și 100 de case afectate

Moderator NC
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Uraganul Lala afectează Hawaii

Peste 180.000 de clienţi au rămas fără electricitate în Hawaii duminică după-amiază după ce uraganul Lala s-a abătut asupra Insulei Mari înainte să fie retrogradat în categoria furtună tropicală, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Circa 183.123 de consumatori de pe întreg teritoriul Hawaii au rămas fără curent electric începând cu ora locală 15:30 (01:30 GMT), potrivit poweroutage.us.

Penele de curent produse în Oahu, insula cu cea mai numeroasă populaţie, au scăzut de la 220.000 la circa 130.000 duminică dimineaţă, au spus oficialii în timpul unei conferinţe de presă.

Autorităţile regionale au primit informaţii privind cel puţin 100 de locuinţe avariate, a spus duminică guvernatorul Hawaii, Josh Green.

La ora locală 14:00 (00:00 GMT), Lala se deplasa spre vest către sud-vestul comitatului Kauai cu o viteză de circa 31 de kilometri pe oră, însoţită de vânturi cu viteze de circa 104 kilometri pe oră, puţin sub pragul unui uragan, potrivit celui mai recent buletin al Centrului Naţional pentru Uragane.

Un avertisment de furtună tropicală a rămas în vigoare pentru comitatul Kauai, deşi avertizările care au vizat comitatele Maui şi Oahu au fost ridicate duminică dimineaţă, potrivit Centrului pentru uragane.

Potrivit previziunilor agenţiei meteorologice, dacă furtuna rămâne pe traseul prevăzut, ar urma să părăsească arhipelagul Hawaii luni înainte de ora locală 8:00 (18:00 GMT).

Hawaiian Electric şi-a avertizat sâmbătă seară consumatorii că reparaţiile sunt îngreunate de vânturile puternice care au doborât arbori şi de ploile torenţiale care au inundat drumuri.

Lala s-a abătut asupra mai multor regiuni din Hawaii cu viituri ”aşa cum nu am mai văzut până acum”, a precizat un oficial.

Oficialii i-au avertizat de asemenea pe rezidenţi să rămână în interiorul locuinţelor după ce cel puţin o persoană a decedat într-un incident în care a fost implicat un autovehicul.

”Nu e o zi potrivită pentru a merge la plajă”, a spus un oficial în timpul unei conferinţe de presă duminică dimineaţă.

Potrivit unei înregistrări dată publicităţii de Ministerul Transporturilor din Hawaii, drumurile au fost acoperite de apele provenite de la inundaţii, iar două locuinţe au fost luate de ape, potrivit Biroului naţional de meteorologice.

Circa 117 persoane se aflau în adăposturi duminică dimineaţă, au spus oficialii.

Ministerul Transporturilor din Hawaii a spus că toate aeroporturile au fost redeschise, dar autorităţile locale le-au recomandat călătorilor să verifice noutăţile comunicate de companiile aeriene.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *