Accident în lanț cu șase vehicule în Bacău, patru răniți, printre care doi copii

1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Accident în lanț pe DN 11

Un accident în care au fost implicate șase autoturisme a avut loc duminică seară pe DN 11, în satul Măgura din județul Bacău. Patru persoane, printre care doi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.

În urma accidentului, pompierii din Bacău au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. La fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

Salvatorii au evaluat patru persoane implicate în evenimentul rutier: doi adulți și doi copii. Toate erau conștiente în momentul în care au primit primele îngrijiri. Ulterior, cele patru victime au fost transportate la spital pentru investigații, îngrijiri și tratament de specialitate.

Pompierii au luat la locul impactului și măsurile specifice pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu. Circumstanțele în care cele șase autoturisme au ajuns să fie implicate în accident urmează să fie stabilite de autorități.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *