Apa, noul „aur” al Europei
Deficitul de apă se transformă rapid dintr-o problemă agricolă într-o amenințare directă pentru securitatea energetică a Europei. Aproximativ 65% din producția europeană de electricitate depinde de disponibilitatea apei, iar România a devenit unul dintre cele mai severe exemple după oprirea celor două reactoare de la Cernavodă, care asigurau circa 20% din producția națională.
Reactoarele centralei de la Cernavodă, cu o capacitate de câte 706 MW, au fost oprite din cauza nivelului istoric de scăzut al Dunării. În total, România a pierdut temporar o capacitate de 1.412 MW, echivalentul a aproximativ 20% din producția națională de electricitate. Înainte de oprirea celui de-al doilea reactor, România importa deja aproximativ 1.700 MW, la un consum de circa 7.000 MW. În lipsa producției nucleare, necesarul de import ar putea depăși 2.500 MW.
Autoritățile au încercat să mențină alimentarea cu apă a centralei prin lucrări de dragare, îndepărtarea unei stânci, ridicarea unor diguri temporare și redirecționarea unei părți din apele Dunării. După ce intervențiile nu au produs rezultatele necesare, România a repornit o unitate pe lignit, a crescut importurile și le-a solicitat marilor consumatori să-și reducă utilizarea energiei electrice în orele de vârf.
În Ungaria, situația este critică, unde nivelul redus al Dunării a coborât producția centralei nucleare Paks la doar 10% din capacitate. Centrala are o putere instalată de aproximativ 2.000 MW și furnizează, în condiții normale, aproape jumătate din energia electrică produsă în Ungaria. Guvernul de la Budapesta a decis scufundarea a două barje cu lungimea de 80 de metri în apropierea punctului de captare a apei. Operațiunea ar urma să ridice temporar nivelul Dunării cu aproximativ 20 de centimetri.
În paralel, autoritățile pregătesc construirea unui prag subacvatic, care ar putea crește nivelul apei cu până la un metru. Proiectul ar necesita aproximativ 145.000 de metri cubi de piatră și ar costa circa 19 milioane de dolari. Investiția este considerată mai mică decât pierderile provocate de reducerea producției centralei Paks, estimate la aproximativ 50 de miliarde de forinți în fiecare lună.
Centralele nucleare și termice au nevoie de cantități mari de apă pentru răcire. Atunci când debitul râurilor scade, instalațiile nu mai pot capta apa necesară funcționării în condiții de siguranță. Problema este agravată atunci când temperatura râurilor crește. Apa mai caldă răcește mai greu instalațiile, iar centralele trebuie să respecte limitele de mediu privind temperatura apei evacuate înapoi în cursurile naturale.
Uniunea Europeană captează anual aproximativ 200 de miliarde de metri cubi de apă, fără a include cantitățile care trec prin amenajările hidroenergetice. Aproximativ 62 de miliarde de metri cubi sunt folosiți pentru răcirea centralelor nucleare și termice. Această cantitate reprezintă aproximativ 33% din totalul captărilor de apă. Agricultura consumă 31%, alimentarea publică aproximativ 21%, iar industria prelucrătoare 14%.
Franța, unde energia nucleară asigură aproximativ 70% din electricitate, este afectată periodic de creșterea temperaturii râurilor. În vara anului 2026, mai multe reactoare de la centralele Bugey, Nogent-sur-Seine și Golfech au fost oprite temporar, iar puterea altor unități a fost redusă. La Nogent-sur-Seine, temperatura Senei după evacuarea apei de răcire nu poate depăși, în condiții normale, 28 de grade Celsius. O limită similară este aplicată pe râul Garonne pentru centrala Golfech.
Uniunea Europeană pregătește investiții de 15 miliarde de euro. Strategia europeană pentru reziliența în domeniul apei cuprinde peste 50 de măsuri și stabilește drept obiectiv îmbunătățirea eficienței utilizării apei cu cel puțin 10% până în 2030. Planul include înlocuirea rețelelor învechite, reutilizarea apelor uzate, refacerea zonelor naturale de retenție, instalarea contoarelor inteligente și monitorizarea prin satelit a umidității solului.
Criza de la Cernavodă arată însă că problema nu mai poate fi tratată doar ca una de mediu. Lipsa apei poate reduce producția internă, poate majora dependența de importuri și poate exercita presiuni suplimentare asupra prețului energiei.
