Investiție semnificativă în renovarea Parlamentului
Guvernul României a reaprobat, vineri, prin hotărâre, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Reamenajare și dotare – Corpul B3 al Palatului Parlamentului”. Această decizie a fost luată ca urmare a modificărilor legislative și tehnice intervenite pe parcursul derulării proiectului.
Lucrările vizează reconfigurarea și adaptarea spațiilor interioare, hidroizolarea subsolului, instalațiile sanitare și de climatizare, instalațiile electrice și suplimentarea puterii electrice, infrastructura IT, sistemele de control acces, supraveghere video și audio-video.
Valoarea totală a investiției este de circa 224,2 milioane lei (aproximativ 42,76 milioane euro), inclusiv TVA, din care aproximativ 144,1 milioane lei reprezintă construcții-montaj. Valoarea rămasă de executat este de circa 136,6 milioane lei, inclusiv TVA, iar durata rămasă de execuție este de 4 luni.
Beneficiarul investiției este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” – S.A. pe perioada realizării investiției. Finanțarea obiectivului de investiții se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MDLPA, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.