Investiția CFR în modernizarea semnalizării feroviare
CFR SA a semnat, marți, două contracte, a căror valoare totală depășește 957 milioane de lei, ce vizează modernizarea instalațiilor de semnalizare de pe mai multe sectoare feroviare aflate pe raza Sucursalelor Regionale de Căi Ferate Cluj și Timișoara, precum și realizarea centralizărilor electronice în șase stații de cale ferată de pe raza SRCF Cluj.
Primul contract are ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor aferente Lotului 2 – Sectoare CF, pentru infrastructura situată pe raza Sucursalelor Regionale de Căi Ferate Cluj și Timișoara, potrivit Agerpres. Contractul a fost încheiat cu Asocierea formată din Siemens Mobility SRL (lider), Imsat SA și Elsitel Elektromekanik Insaat Proje Ticarat ve Sanayi AS. Valoarea contractului este de 822,653 milioane de lei, fără TVA. Investiția cuprinde următoarele sectoare și stații de cale ferată: sectorul Sărățel – Dej, cu stațiile Măgheruş Şieu și Şintereag; sectorul Deda – Sărățel, cu stațiile Deda, Râpa de Jos, Monor Gledin, Şieu, Mărişelu și Sărățel; sectorul Săcuieni Bihor – Carei, cu stațiile Săcuieni Bihor, Şilindru, Valea lui Mihai, Sanislău și Carei; sectorul General Gheorghe Avramescu – Satu Mare – Porumbeşti, cu stațiile General Gheorghe Avramescu, Satu Mare Sud, Satu Mare, Botiz, Micula și Porumbeşti; sectorul Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița; sectorul Reșița Sud – Caransebeș; sectorul Sântana – Ciumeghiu.
Durata proiectării și execuției lucrărilor este de 30 de luni, din care 9 luni pentru activitatea de proiectare și 21 de luni pentru execuția lucrărilor, inclusiv efectuarea testelor la terminarea acestora, sub condiția obținerii autorizațiilor de construire. Perioada de garanție este de 60 de luni.
Cel de-al doilea contract vizează proiectarea și execuția lucrărilor pentru realizarea centralizărilor electronice în șase stații de cale ferată aflate pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Cluj: Bușag; Acâș; Vișeu de Jos; Diosig; Biharia; Halmeu. Contractul a fost încheiat cu aceeași Asociere formată din Siemens Mobility SRL (lider), Imsat SA și Elsitel Elektromekanik Insaat Proje Ticarat ve Sanayi AS. Valoarea contractului este de 135,199 milioane de lei, fără TVA. Durata proiectării și execuției lucrărilor este de 30 de luni, din care 9 luni pentru activitatea de proiectare și 21 de luni pentru execuția lucrărilor, inclusiv testele efectuate la terminarea acestora, sub condiția obținerii autorizațiilor de construire. Perioada de garanție este de 60 de luni.
„Prin realizarea celor două investiţii, CFR SA urmăreşte creşterea productivităţii şi reducerea costurilor de exploatare în activitatea de conducere a traficului feroviar, prin sporirea nivelului de centralizare a instalaţiilor de semnalizare. Proiectele vor contribui la eficientizarea operaţiunilor din nodurile şi staţiile feroviare, la asigurarea unor conexiuni mai rapide cu rutele din zonele vizate şi la integrarea instalaţiilor de semnalizare în centrele de management al traficului. Un alt obiectiv îl reprezintă creşterea nivelului de siguranţă a circulaţiei feroviare, prin modernizarea instalaţiilor existente şi introducerea unor soluţii tehnice adaptate cerinţelor actuale de exploatare”, se arată în comunicat.